Să fim înțelepți, să nu cădem în capcană. Să respectăm în litera lui Acordul Bisericii cu Ministerul de Interne pentru a nu le da motiv să facă Biserica vinovată de ce va urma
Președintele Iohannis le-a transmis românilor: „Stați acasă, altfel după sărbători vom avea înmormântări”.
Acesta a fost mesajul președintelui României către cetățenii țării pe care o conduce. Oare nu vă sună ca o amenințare?
Oare asta vor, să dea vina pe Biserică? Oare nu sună ca un plan de represalii?
Acest președinte și acest gu-Wern au nevoie de un țap ispășitor.
Iar Biserica poate deveni unul. N-ar fi prima dată.
Oare aceasta este Sărbătoarea de Paști pe care o dorim? Ca Sfânta Înviere a Domnului să devină pretext de persecuții? Să nu fie!
Acordul dintre Biserica Română și MAI este unul rezonabil. El trebuie respectat exact.
Cine ar merge la Înviere încălcând acordul, în ciuda interdicției, nu va face decât să le dea motiv să ia măsuri contra Bisericii.
Abia așa le-ar oferi pretext pentru a lua măsuri anticreștine. Pretext pe care abia îl așteaptă.
Aceasta este cheia în care trebuie înțeleasă postarea acelui „guru al ateismului agresiv” care poartă două nume pe care nu le merită fiindcă le face de rușine: „Andrei” și „Caramitru”. Este o *amenințare* și un *anunț a ceea ce poate urma* în mod oficial - a ceea ce ar vrea unii să urmeze. Mesajul pare să trădeze o agendă mai subtilă, care mizează pe o încălcare necugetată a acordului.
Oare nu cumva numărul de victime a fost menținut mai mic decât cel real, iar de săptămâna viitoare el va exploda? Cine va fi atunci de vină?
În nici un caz haosul de la intrarea în țară a unui milion și jumătate de români și lipsa măsurilor de monitorizare și testare a lor. În nici un caz întârzierile și carențele grave ale procurării de teste și aparate de testare, echipamente de protecție, combinezoane, măști. În nici un caz vraiștea în alocarea banilor europeni pentru măsuri anti-criză. În nici un caz relaxarea regulilor pentru plecarea la cules sparanghel. Nu, Doamne ferește. Niciodată nu va fi de vină Gu-Wernarea Orban Ludovic,
oricât ar fi de anticreștină, alogenă și antiromânească.
De vină vor fi atunci Biserica și cei care se vor fi „îmbulzit” la Înviere. Vor da vina pe Biserică și pe credincioși și vor cere măsuri dure. Ținta fiind, desigur, să lovească Biserica în diverse moduri. Iar cei care vor încălca regulile acordului încheiat, încercând totuși să meargă la Înviere într-un fel sau altul, le vor oferi pe tavă pretextul dorit.
Va fi creat un curent de opinie extrem de negativ față de Biserică, curent prefigurat de mesajul postat de „stânga radicală” – cum corect arată Claudiu-Tarziu. Oribilele invective proferate de Caramitru la adresa ortodoxiei („sectă demonică, retardată, retrogradă, coruptă, coșmar rusofon criminal, ISIS”-USR) nu sunt decât o ușoară „aromă” oferită în avanpremieră. Așa cum ne-a anunțat deja Caramitrul, ar putea urma o dezlănțuire de ură împotriva Ortodoxiei, nu doar la o scară ceva mai mare decât manifestările sporadice decât până acum, ci cu ecouri bine calculate la nivelul conducerii statului și răspunsuri imposibil de prezis acum cu exactitate.
De aceea să fim înțelepți, să nu cădem în acest plan ca naivii. Acum că există un acord al Bisericii cu Ministerul de Interne, să-l respectăm în litera lui, pentru a nu le da motiv să scoată Biserica vinovată de ceea ce va urma, dacă va urma. Este cuminte și inteligent să facem ascultare „la milimetru” de hotărârea Bisericii. Vom fi cei care au procedat înțelept.
No comments:
Post a Comment