Covid-19 nu este un virus produs prin manipulare
deliberată în laborator, ci a apărut pe cale naturală – afirmă cu
argumente științifice studiul genetic tradus mai jos integral. Articolul, apărut pe nature.com, este citat ca exprimând poziția
comunității științifice internaționale despre Covid-19. Este prima dată că el
apare în traducere românească.
În
schimb, un studiu mai vechi care sugera contrariul (Asemănare
nefirească a unor inserturi în Covid-19 cu HIV) a fost
retras, neavând girul științific necesar (peer review).
Două
lucruri stranii sunt evidențiate în legătură cu Covid-19:
1) Este extrem de contagios din cauza țepilor din coroană, care se atașează de om
atât de ușor încât par optimimizați
special în acest scop, ca să se transmită foarte ușor la om. „Optimizat”
este chiar termenul folosit de autori (SARS-CoV-2 appears to be optimized for binding to the human
receptor).
2) Se pare
că el se apără de sistemul imunitar al gazdei producând un „scut” din
polizaharide: „un domeniu asemănător mucinei care protejează, ecranează sau
apără [shields] proteinele
spinilor SARS-CoV-2. [...] un scut
implicând glicanii în scop de imuno-evaziune.” Deci el pare făcut special ca
să se protejeze cu un fel de „blindaj” de anticorpii noștri.
Chiar
nespecialiștii pot înțelege foarte clar aceste două lucruri din articol.
Și totuși
concluzia echipei internaționale de geneticieni independenți este că virusul nu este produs în laborator prin recombinare,
ci a apărut printr-un proces de mutații evolutive naturale. „Nu credem că este plauzibil niciun tip de scenariu implicând un
laborator” spun autorii studiului.
Nu pot ști
dacă acest studiu este obiectiv 100% sau comandat să fie corect politic, dar este
clar că el contrazice teza coronavirusul-armă-biologică, pe care de altfel și eu o
susțineam în februarie. Fiecare trage ce concluzii
crede, eu l-am tradus, cu maximă rigoare terminologică, pentru ca el să fie
disponibil în spațiul public și în versiune românească.
De altfel și alți cercetători, precum Shan-Lu Liu de la Ohio State University, spun același lucru: „nu există dovezi credibile de genetic engineering. Genomul virusului a fost secvenționat, dacă ar fi fost alterat ne-am aștepta să vedem semne de secvențe de gene inserate. Dar acum știm că punctele ce diferă de virușii de liliac sunt dispersate în mod destul de aleator, exact așa cum ar trebui să fie dacă noul virus ar fi evoluat natural” – arată newscientist.com.
De altfel și alți cercetători, precum Shan-Lu Liu de la Ohio State University, spun același lucru: „nu există dovezi credibile de genetic engineering. Genomul virusului a fost secvenționat, dacă ar fi fost alterat ne-am aștepta să vedem semne de secvențe de gene inserate. Dar acum știm că punctele ce diferă de virușii de liliac sunt dispersate în mod destul de aleator, exact așa cum ar trebui să fie dacă noul virus ar fi evoluat natural” – arată newscientist.com.
La fel afirmă și Trevor Bedford, biolog computațional la Fred Hutchinson Cancer Research Center, care
folosește secvențe genomice luate din eșantioane de la pacienți pentru a urmări
răspândirea virusului. Din tot ce am observat, există zero dovezi de genetic engineering; arată ca o evoluție
normală, naturală. Mii de mutații sunt distribuite în întregul genom. Dacă ai
vrea să manipulezi genetic n-ai face așa ceva. Nu există nici un semn de engineering biologic (bioworld.com)”.
Originea proximă a SARS-CoV-2
Autori: Kristian G. Andersen, Andrew Rambaut, W. Ian Lipkin, Edward C. Holmes, Robert F. Garry
Traducere din lb. engleză de Andrei Dîrlău
Sursa: https://www.nature.com/articles/s41591-020-0820-9 Publicat: 17 martie 2020 Cite this article
Nature Medicine (2020)
Încă de la primele rapoarte privind noul tip de pneumonie (COVID-19) din Wuhan, provincia Hubei, China 1,2, s-au purtat și se poartă ample discuții despre originea virusului care a cauzat-o, SARS-CoV-2 3 (numit și HCoV-19) 4. Infecțiile SARS-CoV-2 sunt acum larg răspândite, iar la 11 martie 2020 erau 121.564 cazuri confirmate și 4.373 morți în peste 110 țări 5.
Nature Medicine (2020)
Încă de la primele rapoarte privind noul tip de pneumonie (COVID-19) din Wuhan, provincia Hubei, China 1,2, s-au purtat și se poartă ample discuții despre originea virusului care a cauzat-o, SARS-CoV-2 3 (numit și HCoV-19) 4. Infecțiile SARS-CoV-2 sunt acum larg răspândite, iar la 11 martie 2020 erau 121.564 cazuri confirmate și 4.373 morți în peste 110 țări 5.
SARS-CoV-2 este al
șaptelea coronavirus cunoscut care a infectat oameni; SARS-CoV, MERS-CoV și SARS-CoV-2
pot cauza boli grave, în timp ce HKU1, NL63, OC43 și 229E sunt asociați cu simptome
ușoare 6. În acest studiu
prezentăm ceea ce am putut deduce despre originea virusului SARS-CoV-2 pe baza
analizei comparative a datelor genomice. Oferim o perspectivă asupra trăsăturilor
notabile ale genomului lui SARS-CoV-2 și discutăm scenariile conform cărora ar
fi putut apărea aceste trăsături.
Analizele noastre arată clar că SARS-CoV-2 nu este un construct de laborator sau un virus manipulat în mod deliberat.
Analizele noastre arată clar că SARS-CoV-2 nu este un construct de laborator sau un virus manipulat în mod deliberat.
Trăsături notabile ale
genomului SARS-CoV-2
Comparând coronavirușii de
tip alfa- și beta-, am identificat două trăsături genomice notabile ale SARS-CoV-2:
(i) Pe baza studiilor
structurale 7,8,9 și a experimentelor
biochimice 1,9,10, SARS-CoV-2 pare să fie
optimizat pentru a se prinde sau lega [binding] de
receptorul uman ACE2;
(ii) Proteina spike [spinii, țepii sau ácele coroanei] a
virusului SARS-CoV-2 are un sit de clivaj funcțional polibazic (furină) la interfața S1–S2 prin inserția
a 12 nucleotide 8, care în mod
suplimentar au dus, conform predicției, la achiziția a trei glicani atașați-la-oxigen
[O-linked] în jurul respectivului sit.
1. Mutații ale domeniului legării de receptor [Receptor-Binding Domain–RBD] al
SARS-CoV-2
Domeniul legării de receptor (RBD) din
proteina spinului este partea cea mai variabilă a genomului coronavirusului 1,2. S-a arătat că șase
aminoacizi RBD au o importanță critică pentru legarea de receptorii ACE2 și
pentru a stabili care pot fi gazdele virușilor tip SARS-CoV 7. Cu coordonate bazate
pe SARS-CoV, cei șase aminoacizi sunt Y442, L472, N479, D480, T487 și Y4911,
corespunzând cu L455, F486, Q493, S494, N501 și Y505 din SARS-CoV-2 7. Cinci dintre aceste
șase reziduuri diferă între SARS-CoV-2 și SARS-CoV (Fig. 1a). Pe baza studiilor structurale
7,8,9 și a experimentelor
biochimice 1,9,10, SARS-CoV-2 pare să
aibă un RBD care se leagă cu afinitate ridicată de receptorii ACE2 ai omului, dihorului,
pisicii și altor specii cu omologie ridicată a receptorilor 7.
Deși analizele de mai
sus sugerează că SARS-CoV-2 se poate lega de receptorii umani ACE2 cu afinitate
ridicată, analizele computaționale prevăd că interacțiunea nu este una ideală 7 și că secvența RBD
este diferită de cele arătate la SARS-CoV a fi optime pentru legarea de
receptori 7,11. Astfel, legarea cu afinitate
ridicată a proteinei spike a
SARS-CoV-2 de ACE2 uman este, cel mai probabil, rezultatul selecției naturale la
ACE2 uman sau apropiat celui uman, selecție care permite apariția unei alte
soluții optime de legare. Aceasta este o dovadă puternică a faptului că
SARS-CoV-2 nu este produsul unei manipulări intenționate.
2. Situl de clivaj polibazic (furină) și glicanii atașați-la-oxigen
A doua trăsătură notabilă
a SARS-CoV-2 este un sit de clivaj polibazic (RRAR) la joncțiunea dintre S1 și
S2, cele două subunități ale spinului (spike)
8 (Fig. 1b). Acest lucru permite clivajul
eficace de către furină și alte proteaze și are un rol în stabilirea infectivității
virale și a identificării gazdelor 12. În plus,
în acest sit este inserată în SARS-CoV-2 și o prolină de dirijare; astfel, secvența
inserată este PRRA (Fig. 1b). Efectul creat de
prolină este prevăzut a avea ca rezultat adăugarea de glicani atașați
oxigenului la S673, T678 și S686, care flanchează situl de clivaj și sunt unici
virusului SARS-CoV-2 (Fig. 1b). Siturile de clivaj polibazic
nu au fost observate la beta-coronavirușii din «linia B» înrudiți, deși alți betacoronaviruși
umani, inclusiv HKU1 (linia A), au acele situri și glicanii atașați oxigenului
preziși a exista 13. Dat fiind nivelul variației
genetice din spin, este probabil că și la alte specii vor fi descoperiți viruși
asemănători cu SARS-CoV-2, cu situri de clivaj polibazic parțial sau complet.
Consecința funcțională a
sitului de clivaj polibazic din SARS-CoV-2 este necunoscută, și va fi important
să se stabilească impactul său asupra transmisibilității și patogenezei în modele
animale. Experimentele cu SARS-CoV au arătat că inserarea unui sit de clivaj
furinic la joncțiunea S1–S2 augmentează fuziunea celulă–celulă fără să afecteze
pătrunderea virală 14. În plus, clivajul eficient
al spinului MERS-CoV permite coronavirușilor de tip MERS de la lilieci să
infecteze celule umane 15. La virușii gripei
aviare, replicarea și transmiterea rapidă în populații foarte dense de găini selectează
pentru achiziția siturilor de clivaj polibazic în proteina hemaglutină (HA) 16, care îndeplinește o
funcție similară cu cea a proteinei spike a coronavirusului. Achiziția siturilor
de clivaj polibazic în HA, prin inserție sau recombinare, convertește virușii cu
patogenitate redusă ai gripei aviare în forme foarte patogene 16. Achiziția de situri de
clivaj polibazic de către HA s-a observat și după trecerea repetată prin
culturi de celule ori prin animale 17.
Funcția glicanilor atașați-la-oxigen,
apăruți conform predicției, este neclară, dar ei ar putea să creeze un «domeniu
asemănător mucinei» care protejează, ecranează sau apără epitopii sau reziduurile-cheie
de pe proteinele spike ale SARS-CoV-2 18. Mai mulți viruși
utilizează domenii de tipul mucinei ca scut sau blindaj implicând glycanii, în
scopul imunoevaziunii 18. Deși predicția privind
glicozilarea legată la oxigen este robustă, sunt necesare studii experimentale pentru
a stabili dacă aceste situri sunt folosite în SARS-CoV-2.
Fig.
1: Trăsături ale proteinei de spin la SARS-CoV-2 uman și alți coronaviruși
înrudiți:
a) Mutații în reziduuri de contact ale proteinei
de spin SARS-CoV-2
Proteina de spin a SARS-CoV-2 (bara roșie de sus) s-a aliniat
la coronavirușii cei mai strâns înrudiți cu tipul SARS-CoV și cu SARS-CoV însuși. Reziduurile-cheie
din proteina de spin care intră în contact cu receptorul ACE2 sunt marcate cu căsuțe
albastre atât în virușii SARS-CoV-2 cât și în cei înrudiți, inclusiv SARS-CoV (tulpina
Urbani).
b) Achiziția sitului de clivaj
polibazic și a glicanilor legați-la-oxigen
Atât situl de clivaj polibazic, cât și cei trei glicani adiacenți
legați-la-oxigen prevăzuți, sunt unici virusului SARS-CoV-2 și nu au fost
văzuți anterior la betacoronavirușii de linia B. Secvențele arătate în figură
sunt din NCBI GenBank, cu codurile de acces MN908947, MN996532, AY278741, KY417146 și MK211376. Secvențele
coronavirușilor de pangolin sunt o generare consensuală din SRR10168377 și SRR10168378 (NCBI BioProject PRJNA573298)29,30.
Teorii privind originile
virusului SARS-CoV-2
Este improbabil ca SARS-CoV-2
să fie rezultatul unei manipulări în laborator a unui coronavirus înrudit de
tipul SARS-CoV. Așa cum s-a observat mai sus, RBD-ul virusului SARS-CoV-2 este
optimizat pentru a se lega de receptorul ACE2 uman cu o soluție eficientă diferită
de cele anterior prevăzute 7,11. Mai mult, dacă ar fi
avut loc o manipulare genetică, este probabil că ar fi fost folosit unul dintre
cele câteva sisteme de genetică inversă (reverse-genetic)
aflate la dispoziție pentru betacoronaviruși 19. Totuși, datele genetice
arată în mod incontestabil că SARS-CoV-2 nu a fost derivat din «coloana
vertebrală» (virus backbone) a
vreunui virus folosit anterior 20. Propunem în schimb
două scenarii care pot explica în mod plauzibil originea virusului SARS-CoV-2:
(i) selecția naturală într-un animal-gazdă înaintea transferului zoonotic; și
(ii) selecția naturală în oameni după transferul zoonotic. De asemenea discutăm
dacă selecția în timpul subculturii / pasajului / transferării pe alt mediu în
laborator (passage) ar fi putut duce
la apariția lui SARS-CoV-2.
1. Selecția naturală într-un animal-gazdă înainte de
transferul zoonotic
Având în vedere că multe
dintre primele cazuri de COVID-19 au fost legate de piața Huanan din Wuhan 1,2, este posibil ca în
acea locație să fi fost prezent un animal-sursă. Ținând cont de asemănarea
virusului SARS-CoV-2 cu coronavirușii de liliac de tip SARS-CoV 2, este probabil că
liliecii servesc drept gazde-rezervoare pentru progenitorii lui. Deși virusul RaTG13,
luat ca eșantion de la un liliac Rhinolophus affinis 1, este pe ansamblu
identic în proporție de ~96% cu SARS-CoV-2, spinul său (spike) diferă în ceea ce privește RBD-ul, ceea ce sugerează că este
posibil ca el să nu se lege în mod eficient de receptorul ACE2 uman 7 (Fig. 1a).
Pangolinii malaezieni (Manis
javanica) importați ilegal în provincia Guangdong conțin coronaviruși asemănători
cu SARS-CoV-221. Deși virusul de liliac
RaTG13 rămâne cel mai apropiat de SARS-CoV-2 pe întregul genom 1, unii coronaviruși de pangolin
prezintă o puternică asemănare cu SARS-CoV-2 în privința RBD-ului, inclusiv
toate cele șase reziduuri-cheie RBD 21 (Fig. 1). Acest lucru arată
clar că proteina spike optimizată
pentru a se lega de receptorul de tip uman ACE2 a virusului SARS-CoV-2 este rezultatul
selecției naturale.
Nici betacoronavirușii
de liliac, nici betacoronavirușii de pangolin eșantionați până acum au situri
de clivaj polibazice. Deși nu a fost identificat nici un coronavirus de animal care
să fie suficient de asemănător încât să fi putut servi drept progenitorul direct
al virusului SARS-CoV-2, diversitatea coronavirușilor din lilieci și alte specii
este sub-eșantionată masiv. Mutații, inserții și ștergeri pot apărea la
joncțiunea S1–S2 a coronavirușilor 22, ceea ce arată că situl
de clivaj polibazic poate apărea printr-un proces evolutiv natural. Pentru ca
un virus precursor să dobândească atât situl de clivaj polibazic, cât și mutațiile
proteinei spike care să o facă
adaptată legării de receptorul ACE2 uman, probabil ar trebui ca animalul-gazdă
să aibă o densitate mare a populației (care să permită realizarea eficientă a
selecției naturale) și o genă de codare-ACE2 care să fie similară cu orthologul
uman.
2. Selecția naturală în om după transferul zoonotic
Este posibil ca un
progenitor al SARS-CoV-2 să fi făcut saltul la om, dobândind apoi trăsăturile genomice
descrise mai sus prin adaptarea în timpul transmiterii nedetectate de-la-om-la-om.
Odată dobândite, aceste adaptări ar fi permis izbucnirea pandemiei și producerea
unui număr de cazuri suficient de mare încât să declanșeze sistemul de supraveghere
și detectare 1,2.
Toate genomurile de SARS-CoV-2
secvenționate până acum au trăsăturile genomice descrise mai sus, fiind deci derivate
dintr-un strămoș comun care le-a avut și el. Prezența la pangolini a unui RBD foarte
asemănător cu cel al lui SARS-CoV-2 înseamnă că putem deduce că probabil acesta
a existat și la virusul care a făcut saltul la oameni. Acest lucru lasă ca
inserția sitului de clivaj polibazic să se fi produs pe parcursul transmiterii
de-la-om-la-om.
Estimările temporale ale
celui mai recent strămoș comun al lui SARS-CoV-2, făcute pe baza datelor de
secvențiere existente, indică apariția virusului între sfârșitul lui noiembrie
2019 și începutul lui decembrie 2019 23, ceea ce este compatibil
cu primele cazuri confirmate retrospectiv 24. De aici, acest scenariu
prezumă o perioadă de transmitere nedetectată între oameni, între evenimentul
zoonotic inițial și dobândirea sitului de clivaj polibazic. Ar fi putut exista
suficiente oportunități dacă ar fi existat multe evenimente zoonotice anterioare
care să fi produs scurte lanțuri de transmitere de-la-om-la-om pe parcursul
unei perioade mai lungi. În esență acesta este cazul lui MERS-CoV, pentru care
toate cazurile la om sunt rezultatul unor salturi repetate ale virusului de la
cămile-dromader, producând infecții unice sau lanțuri scurte de transmitere, care în final se rezolvă, fără nici o adaptare
către o transmitere susținută 25.
Studii pe bănci de
eșantioane umane ar putea furniza informații dacă o asemenea răspândire criptică a avut loc. Studii serologice
retrospective ar putea da și ele informații, și s-au făcut câteva asemenea studii
care arată expuneri de nivel redus la coronaviruși tip SARS-CoV în anumite zone
din China 26. Totuși, în mod critic, aceste studii
nu au putut face distincția dacă expunerile s-au datorat unor infectări
anterioare cu SARS-CoV, SARS-CoV-2 sau alți coronaviruși de tip SARS-CoV. Ar
trebui făcute și alte studii serologice pentru a stabili măsura în care au existat
expuneri umane anterioare la SARS-CoV-2.
3. Selecția pe parcursul pasajului / subculturii / transferului pe alt mediu [passage] în
laborator
Cercetări de bază care
implică subcultura / pasajul [passage] coronavirușilor
de liliac de tip SARS-CoV pe culturi de celule și/sau modele animale se fac de mulți
ani în laboratoare de nivel 2 de biosecuritate din lume 27;
există și cazuri documentate de scăpări din laborator de viruși SARS-CoV28. Trebuie deci să examinăm
și posibilitatea unei scăpări din laborator neintenționate, din neglijență a SARS-CoV-2.
Teoretic este posibil ca
SARS-CoV-2 să fi dobândit mutații RBD (Fig. 1a) pe parcursul adaptării
la pasajul în culturi de celule, așa cum s-a observat în studii pe SARS-CoV11. Dar faptul că s-au
găsit la pangolini coronaviruși tip SARS-CoV cu RBD-uri aproape identice furnizează
o explicație mult mai puternică și mai parcimonioasă a modului în care SARS-CoV-2
le-a dobândit pe acestea prin recombinare sau mutație 19.
Achiziția atât a sitului
de clivaj polibazic, cât și a glicanilor atașați-la-oxigen preziși, pledează și
ea împotriva scenariilor legate de pasajul pe culturi. Noi situri de clivaj polibazic au fost observate
doar după pasajul prelungit in vitro sau
in vivo al virusului gripei aviare cu
patogenitate redusă 17. Mai
mult, o ipotetică generare a virusului SARS-CoV-2 prin pasajul pe culturi de
celule sau pe animale ar fi necesitat izolarea prealabilă a unui virus progenitor
cu foarte mare asemănare genetică, ceea ce nu a fost descris. Generarea ulterioară
a unui sit de clivaj polibazic ar fi implicat apoi pasajul repetat în culturi de
celule sau animale cu receptori ACE2 similari celor umani, dar nici asemenea
lucrări nu au fost descrise anterior. În sfârșit, este improbabil și ca generarea
glicanilor atașați-la-oxigen preziși să fi avut loc datrită pasajului pe
culturi de celule, deoarece asemenea
trăsături sugerează implicarea unui sistem imunitar 18.
Concluzii
În contextul situației
de urgență globale create de COVID-19, întrebarea privind originile pandemiei este
rezonabilă. Înțelegerea detaliată a modului cum un virus animal a făcut saltul
peste granițele dintre specii pentru a infecta oamenii în mod atât de productiv
ne va ajuta la prevenția unor viitoare evenimente zoonotice. De exemplu, dacă
SARS-CoV-2 a parcurs faza de pre-adaptare într-o altă specie animală, atunci
există riscul reapariției unor asemenea evenimente în viitor. În schimb, dacă procesul
adaptativ a avut loc în oameni, atunci chiar și dacă se produc transferuri zoonotice
repetate, este improbabil ca ele să se declanșeze fără aceeași serie de mutații.
În plus, identificarea celor mai apropiate rude virale ale lui SARS-CoV-2 care circulă
la animale va fi de mare folos în studierea funcției virale. Într-adevăr, existența
secvenței RaTG13 de liliac a ajutat la evidențierea unor mutații-cheie a RBD și
a sitului de clivaj polibazic.
Trăsăturile genomice descrise
aici pot explica parțial infecțiozitatea și transmisibilitatea lui SARS-CoV-2 la
oameni. Deși datele arată că SARS-CoV-2 nu este un virus manipulat deliberat, este
actualmente imposibil ca celelalte teorii privind originea sa descrise aici să
fie dovedite ori infirmate. Cu toate acestea, întrucât am observat toate trăsăturile
notabile ale SARS-CoV-2, inclusiv RBD-ul optimizat și situl de clivaj polibazic,
la coronavirușii înrudiți din natură, nu credem că este plauzibil niciun tip de
scenariu implicând un laborator.
Mai multe date
științifice ar putea înclina balanța probelor în favoarea unei ipoteze și în detrimentul
alteia. Obținerea unor secvențe virale înrudite din surse animale ar constitui
modul cel mai definitiv de a evidenția originile virale. De exemplu, o viitoare
observare a unui sit de clivaj polibazic intermediar sau complet format într-un
virus de tip SARS-CoV-2 de la animale ar aduce argumente în plus în sprijinul ipotezei
selecției naturale. Ar fi util de asemenea să se obțină mai multe date genetice
și funcționale despre SARS-CoV-2, inclusiv din studii pe animale. Identificarea
unei potențiale gazde intermediare a SARS-CoV-2, precum și secvențierea virusului
de la cazurile foarte timpurii, ar furniza în egală măsură informații extrem de
relevante. Indiferent de mecanismele exacte prin care SARS-CoV-2 și-a avut originea
pe calea selecției naturale, continuarea studierii pneumoniei la oameni și animale
este în mod clar de cea mai mare importanță.
Referințe
o
1. Zhou, P. et al. Nature https://doi.org/10.1038/s41586-020-2012-7 (2020). Article Google Scholar
o
2. Wu, F. et al. Nature https://doi.org/10.1038/s41586-020-2008-3 (2020). Article PubMed PubMed Central Google Scholar
o
3. Gorbalenya, A. E. et al. bioRxiv https://doi.org/10.1101/2020.02.07.937862 (2020). Article Google Scholar
o
4. Jiang, S. et al. Lancet https://doi.org/10.1016/S0140-6736(20)30419-0 (2020). Article PubMed Google Scholar
o
5. Dong, E., Du, H. & Gardner, L. Lancet
Infect. Dis. https://doi.org/10.1016/S1473-3099(20)30120-1 (2020).
Article PubMed Google Scholar
o
6. Corman, V. M., Muth, D., Niemeyer, D. & Drosten,
C. Adv. Virus Res. 100, 163–188 (2018). Article Google Scholar
o
7. Wan, Y., Shang, J., Graham, R., Baric, R. S. & Li,
F. J. Virol. https://doi.org/10.1128/JVI.00127-20 (2020). Article PubMed Google Scholar
o
8. Walls, A. C. et al. bioRxiv https://doi.org/10.1101/2020.02.19.956581 (2020). Article Google Scholar
o
9. Wrapp, D. et al. Science https://doi.org/10.1126/science.abb2507 (2020).Article PubMed Google Scholar
o
10. Letko, M., Marzi, A. & Munster, V. Nat.
Microbiol. https://doi.org/10.1038/s41564-020-0688-y (2020). Article PubMed Google Scholar
o
11. Sheahan, T. et al. J. Virol. 82,
2274–2285 (2008). CAS Article Google Scholar
o
12. Nao, N. et al. MBio 8,
e02298-16 (2017). Article Google Scholar
o
13. Chan, C.-M. et al. Exp. Biol. Med. 233,
1527–1536 (2008). CAS Article Google Scholar
o
14. Follis, K. E., York, J. & Nunberg, J. H. Virology 350,
358–369 (2006). CAS Article Google Scholar
o
15. Menachery, V. D. et al. J. Virol. https://doi.org/10.1128/JVI.01774-19 (2019) Article PubMed Google Scholar
o
16. Alexander, D. J. & Brown, I. H. Rev. Sci.
Tech. 28, 19–38 (2009). CAS Article Google Scholar
o
17. Ito, T. et al. J. Virol. 75,
4439–4443 (2001). CAS Article Google Scholar
o
18. Bagdonaite, I. & Wandall, H. H. Glycobiology 28,
443–467 (2018). CAS Article Google Scholar
o
19. Cui, J., Li, F. & Shi, Z.-L. Nat. Rev.
Microbiol. 17, 181–192 (2019). CAS Article Google Scholar
o
20. Almazán, F. et al. Virus Res. 189,
262–270 (2014). Article Google Scholar
o
21. Zhang, T., Wu, Q. & Zhang, Z. bioRxiv https://doi.org/10.1101/2020.02.19.950253 (2020) Article Google Scholar
o
22. Yamada, Y. & Liu, D. X. J. Virol. 83,
8744–8758 (2009). CAS Article Google Scholar
o 23. Rambaut, A. Virological.org http://virological.org/t/356 (2020).
o 23. Rambaut, A. Virological.org http://virological.org/t/356 (2020).
o
24. Huang, C. et al. Lancet https://doi.org/10.1016/S0140-6736(20)30183-5 (2020). Article Google Scholar
o
25. Dudas, G., Carvalho, L. M., Rambaut, A. & Bedford,
T. eLife 7, e31257 (2018). Article Google Scholar
o
26. Wang, N. et al. Virol. Sin. 33,
104–107 (2018). Article Google Scholar
o
27. Ge, X.-Y. et al. Nature 503,
535–538 (2013). CAS Article Google Scholar
o
28. Lim, P. L. et al. N. Engl. J. Med. 350,
1740–1745 (2004). CAS Article Google Scholar
o
29. Wong, M. C., Javornik Cregeen, S. J., Ajami, N. J.
& Petrosino, J. F. bioRxiv https://doi.org/10.1101/2020.02.07.939207 (2020)
Article Google Scholar
o
30. Liu, P., Chen, W. & Chen, J.-P. Viruses 11,
979 (2019). Google Scholar Download references
Mulțumiri, afilieri
Mulțumim tuturor celor
care au contribuit cu secvențe la baza de date GISAID (https://www.gisaid.org/) și
cu analize la Virological.org (http://virological.org/). Mulțumim
lui M. Farzan pentru discuții și Wellcome Trust pentru sprijin. K.G.A. este Pew
Biomedical Scholar și este susținut printr-un grant NIH U19AI135995. A.R. este
susținut de Wellcome Trust (rețeaua Collaborators Award 206298/Z/17/Z-ARTIC) și
Consiliul European al Cercetării (grant 725422-ReservoirDOCS). E.C.H. este susținut
printr-un ARC Australian Laureate Fellowship (FL170100022). R.F.G. este
susținut prin granturi NIH U19AI135995, U54 HG007480 și U19AI142790.
Informații despre autori Afilieri
- Department of Immunology and
Microbiology, The Scripps Research Institute, La Jolla, CA, USA Kristian G.
Andersen
- Scripps Research Translational
Institute, La Jolla, CA, USA Kristian G.
Andersen
- Institute of Evolutionary
Biology, University of Edinburgh, Edinburgh, UK Andrew Rambaut
- Center for Infection and
Immunity, Mailman School of Public Health of Columbia University, New
York, NY, USA W. Ian Lipkin
- Marie Bashir Institute for
Infectious Diseases and Biosecurity, School of Life and Environmental
Sciences and School of Medical Sciences, The University of Sydney,
Sydney, Australia Edward
C. Holmes
- Tulane University, School of
Medicine, Department of Microbiology and Immunology, New Orleans, LA, USA Robert F. Garry
- Zalgen Labs, Germantown, MD, USA Robert F. Garry
Autor corespondent: Corespondență cu Kristian G. Andersen.
Declarații de etică Interese concurente
R.F.G.
este co-fondator al Zalgen Labs, o firmă de biotehnologie care dezvoltă contramăsuri
la viruși emergenți.
Drepturi și permisiuni Reprints and Permissions
Despre acest articol Citarea acestui articol
Andersen,
K.G., Rambaut, A., Lipkin, W.I. et al. The proximal origin of
SARS-CoV-2. Nat Med (2020).
https://doi.org/10.1038/s41591-020-0820-9
Download citation Published17 March 2020 DOI https://doi.org/10.1038/s41591-020-0820-9
Share this article Anyone
you share the following link with will be able to read this content: https://rdcu.be/b3qD5
Provided by the Springer Nature SharedIt content-sharing
initiative
No comments:
Post a Comment